De ani de zile, Poliția din Gorj se poate lăuda doar cu protecția pe care o asigură, pe față, mafiei transpartinice din acest județ. Din când în când, ca să pară că se ocupă totuși cu ceva, șefii IPJ Gorj le ordonă subordonaților să facă din țânțar armăsar și dosare penale din nimic, împotriva unor oameni de rând.
Un tânăr din Târgu Jiu și-a îngropat sâmbătă câinele, care murise după ce fusese lovit de o mașină, în pădure la Drăgoeni, într-un loc în care își înhumaseră animale de companie și alți amici din cartier ai tânărului respectiv. Acești tineri spun că au ales acel loc tocmai pentru că fuseseră extrem de atașați de animalele lor, și obișnuiau să mai treacă din când în când pe la locul în care le-au înhumat.
Trebuie spus că, în Gorj, nici Poliția Animalelor, nici DSVSA și nicio altă entitate de stat nu a derulat până acum vreo campanie de informare a detinatorilor de animale de companie, in legatura cu ce se poate face, legal, cu cadavrele acestora.
In aceste conditii, subordonatii lui Daniel Fețanu (foto), s-au năpustit sambata in padurea de la Drăgoeni, au dezgropat cadavrul câinelui și l-au dus la DSVSA, cerând să i se facă necropsie, întrucât acești stupizi suspectau tânărul respectiv că și-a omorât deliberat animalul de companie. Mai mult, l-au anunțat pe tânărul în cauză că i s-a deschis dosar penal. Iată mărturia acestuia…
Prin astfel de actiuni, Fețanu își imaginează că demonstrează ministrului Bode și conducerii Poliției Române că există, totuși, Poliție și în Gorj, și că au și ei activitate.
În realitate, în Gorj, Poliția a rămas o structură deprofesionalizată, subordonată total mafiei transpartinice.