Investigatii

VIDEO. Hoții de la TRANSLOC S.A. Târgu Jiu fură chiar și de la copii

Copii nevinovați din cartierele mărginașe ale Târgu Jiului au ajuns să fie dați jos din mijloacele de transport în comun și amendați, de Poliția Locală, din cauza lăcomiei unor șoferi și controlori de bilete de la S.C. TRANSLOC S.A., care, după ce primesc banii de la călători, uită să le elibereze bilete.
Așa a pățit o fetiță, în dimineața zilei de 14 februarie a.c. S-a urcat în autobuz, i-a dat șoferului banii de bilet, dar n-a primit nimic în schimb. Două stații mai încolo, filtru al Poliției Locale, călători dați jos și amendați pentru că nu au putut prezenta biletele de călătorie.
În paranteză fie spus, șeful Poliției Locale, Florin Urdea, cercetat în prezent atât disciplinar, la nivelul Primăriei Târgu Jiu, cât și penal, în mai multe dosare, încearcă să-și dreagă imaginea prin astfel de măsuri de forță. Practic, de circa două săptămâni, absolut toți călătorii sunt dați jos de polițiștii locali din mijloacele de transport în comun, ca ultimii infractori, și verificați dacă au sau nu bilete de călătorie.
După ce acea fetiță le-a spus părinților ce a pățit, aceștia au refăcut traseul fiicei lor, cu un telefon mobil pornit pe înregistrare video.
Materialul de mai jos întrece cele mai sumbre așteptări. Pasagerii urcă în autobuz, îi dau banii controlorului, care-i dă mai departe șoferului, fără să înapoieze bilete. Un călător insistă să primească bilet, iar controlorul îi spune să se bazeze pe el, că dacă apare supra-control, îi va rupe un bilet!
-”Păi, și bilete? Bilete nu ne dă nimeni să le compostăm?”
-”Sunt eu aicea, vă rup eu bilete, în caz de ceva. Ați văzut că eu nu opresc banii. Eu am de 20, înțelegeți?”
-”Știu, dar nu mi se pare normal.”
-”Știu, atuncea dvs., când mergeți acum în oraș o să vă luați. Tocmai de asta am venit eu o cursă, două, înțelegeți? A fost și supra – î… – control, azi-dimineață. Data viitoare, deci, v-am zis, pentru al mic puteți să luați abonament.”
-”Nu mi se pare corect, pentru că copilul urcă, dă doi lei domnului, și-l dă jos la stația următoare.”
-”Nu-l dă, pentru că sunt eu. Mai faceți și dvs. sesizări și, cu răbdare, se va ajunge să fie toată lumea mulțumită.”
Vă rog să remarcați vrăjeala de ordinar a acestui controlor plătit din bani publici.
Cetățenii din Târgu Jiu au parte de o asemenea batjocură în condițiile în care din impozitele plătite de ei, în acest an se asigură o subvenție de 60 de miliarde lei vechi pentru S.C. TRANSLOC S.A., o companie semi-falimentară, cu un management semi-retard.
În Târgu Jiu, majoritatea autobuzelor și troleibuzelor pe care TRANSLOC S.A. le pune la dispoziția călătorilor sunt atât de vechi și de dărăpănate încât este posibil să nu fie acceptate nici măcar în programul ”RABLA”.

1 Comment

  • Mitroi Valentin Florin 15 februarie 2018

    in troleu scrie clar:Soferul nu elibereaza bilete de calatorie ???????
    eu cred ca soferul trebuie dat jos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *