Investigatii

Șeful DSP Gorj, Marius Boeriu, insistă să se ducă la pușcărie, după fostul ministru secretar de stat Alin Țucmeanu

Directorul executiv al DSP Gorj, Marius Boeriu, a încălcat mai multe legi pentru a impune un economist agreat de fostul ministru secretar de stat Alin Țucmeanu, arestat recent la solicitarea DNA, ca șef al unei structuri cu atribuții exclusiv medicale din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică. Deși în condițiile de participare la concursul organizat la ANFP se prevăd, ilegal, studii economice, bibliografia de concurs este, în mod firesc, exclusiv din domeniul … medical. Pentru același post, DSP București a cerut studii medicale și gradul de medic specialist primar în igienă sau sănătate publică.
După ce GORJNEWS a cerut detalii despre acest concurs, Boeriu a dat dispoziție să dispară toate anunțurile de la avizierul instituției și de pe site, și a emis o erată în care anunță că nu este implicat.
Procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au fost încunoștințați oficial de peste o jumătate de an, în legătură cu aceste ilegalități, dar refuză să-și facă datoria.
Pentru a rămâne la conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj, Marius Boeriu este extrem de consecvent în a încălca legea, în beneficiul unor personaje ca Alin Țucmeanu, cunoscut ca ”omul de la Sănătate” al generalului Gabriel Oprea, și Mădălin Călinoiu, fiul președintelui Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, care a fost promovat consilier al ministrului secretar de stat Țucmeanu, după ce a dat țepe de 15 miliarde lei vechi unor firme din domeniul medical.
ion-calinoiu-madalin-calinoiu
Din 17 noiembrie a.c., Alin Țucmeanu este arestat preventiv, la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție, care îl acuză de luare de mită.

tucmeanu in catuse
În momentul de față, la Agenția Națională a Funcționarilor Publici se află în derulare un concurs ilegal, organizat la cererea lui Marius Boeriu, cu încălcarea legii, în scopul promovării ilegale ca șef de birou în cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică Gorj a unui anume Dobrin Adrian Virgil, partener de orgii bahice, vânători, pescuit și multe altele cu Alin Țucmeanu, Mădălin Călinoiu și cu alți șefi de instituții publice din Gorj.
axinte-si-dobrin
Când a demarat organizarea acestui concurs ilegal, Țucmeanu era în libertate și îi asigura protecție lui Boeriu. Chiar dacă și-ar dori, acum, când Țucmeanu e la pușcărie, directorul executiv al DSP Gorj nu mai poate opri concursul ilegal postat, deja, cu nenumărate bâlbe și modificări, pe site-ul oficial al ANAF.
În urmă cu peste 9 luni, am probat într-o altă anchetă de presă modul total ilegal în care Țucmeanu și Călinoiu Jr. l-au numit pe Dobrin Adrian Virgil șef interimar la Serviciul de Control în Sănătate Publică Gorj. Este vorba de așa-numitul Sanepid, o structură care se ocupă în principal de colectat șpăgi. Pe scurt, și atunci, și acum, în afară de atuul că în plin regim Ponta era susținut de niște penali din conducerea Ministerului Sănătății, ”paharnicul” Dobrin avea și continuă să aibă două mari probleme, care-i expun penal pe cei care țin cu tot dinadinsul să-l bată în cuie ca șef la Sanepid: 1.nu are studii superioare în domeniul medical, cerute expres pentru o astfel de funcție; 2. în 2009, pe când nu era condus de Țucmeanu, Ministerul Sănătății a emis o adresă oficială în care a spus că Dobrin, ca absolvent de studii superioare în domeniul economic, nu poate fi promovat și plătit pe studii superioare, în cadrul Sanepid-ului, deoarece o astfel de calificare nu concordă cu obiectul de activitate al acestei structuri.
Republicăm acea adresă.
raspuns-ms-2009

Nesocotind atât prevederile legale, cât și această interdicție emisă de Ministerul Sănătății, șeful DSP Gorj l-a promovat pe Dobrin întâi ca și consilier superior și apoi ca șef interimar în cadrul Sanepidului. Practic, ani în șir, Dobrin a activat ilegal ca inspector sanitar plătit pe studii superioare. Deși toți inspectorii sanitari trebuie evaluați din 3 în 3 ani și reacreditați, la nivelul DSP Gorj nu s-a derulat niciodată această procedură, pentru a nu fi descoperiți economiștii și juriștii ajunși și menținuți ilegal în cadrul Sanepidului. De altfel, cu prilejul unui control recent, Curtea de Conturi a identificat această încălcare a legii și i-a cerut expres lui Boeriu să inițieze procedura de reacreditare. Știindu-se protejat de Țucmeanu, șeful DSP Gorj a refuzat să se conformeze, ca și cum respectarea legii ar avea caracter opțional.
Pentru a elimina orice dubii, prezentăm prevederile legale în vigoare care stabilesc ce studii trebuie să aibă angajații de la Sanepid.
Ordinul nr. 824 din 5 iulie 2006, pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Sanitare de Stat, stabilește, la art. 9, că inspectorii sanitari trebuie să aibă studii superioare de medicină, farmacie, chimie, biologie, fizică, tehnologie, psihologie şi/sau studii medicale postliceale. Așa cum era de așteptat, nici vorbă de studii economice.
Ordinul 1078 din 27 iulie 2010, privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, arată, la art. 5, următoarele:
”(4) Personalul încadrat în serviciul de control în sănătate publică are pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii, sănătate publică, respectiv asistenţi medicali, cu studii postliceale sau superioare, precum şi alt personal cu studii superioare a cărui pregătire profesională este necesară în desfăşurarea activităţilor de control.”
Dacă studiile economice se numără printre celelalte specializări ce ar putea fi necesare, permise și oportune în vederea ocupării postului de șef al Biroului inspecţia şi controlul factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă, scos la concurs de Boeriu cu dedicație pentru Dobrin, putem constata lecturând atribuțiile biroului respectiv care, veți vedea, sunt exclusiv de natură medicală și nu necesită niciun fel de cunoștințe de natură economică.
Iată un extras din același Ordin 1078 din 2010, art. 17, cu atribuțiile biroului care trebuie musai condus de economistul Dobrin.
”Biroul/Compartimentul inspecţia şi controlul factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă are următoarele atribuţii în domeniile mediu, radiaţii, alimente, muncă şi colectivităţi de copii:
– constată şi sancţionează contravenţiile la normele de igienă, conform competenţelor specifice şi actelor normative în vigoare, la nivel judeţean;
– prescrie unităţilor controlate măsuri de remediere, cu stabilirea de termene şi responsabilităţi în vederea înlăturării deficienţelor de igienă constatate;
– propune inspectorului-şef suspendarea temporară a activităţii unităţilor şi obiectivelor până la remedierea deficienţelor; în situaţii cu risc major şi iminent de îmbolnăvire a populaţiei, dispune suspendarea pe loc sau imediată a activităţii unităţii ori obiectivului şi informează operativ medicul şef serviciu de control în sănătate publică despre măsura aplicată;
– propune directorului executiv retragerea avizului sanitar pentru proiectele de activităţi, inclusiv construcţii, în cazul în care nu sunt respectate normele de igienă;
– propune directorului executiv retragerea avizului sanitar sau a notificării unui produs, în situaţia în care substanţele sau produsele sunt neconforme cu specificaţiile din dosarul tehnic;
– opreşte, denaturează sau condiţionează darea în consum public a alimentelor care nu corespund normelor de igienă, precum şi folosirea obiectelor, materialelor şi a substanţelor care, prin natura lor sau prin modul de utilizare, periclitează starea de sănătate a populaţiei;
– recoltează şi aplică elemente de securizare la probele recoltate în cadrul activităţii de inspecţie, precum şi contraprobele;
– participă la activitatea de implementare a prevederilor specifice din Regulamentul sanitar internaţional şi verifică şi aplică măsurile de protecţie sanitară;
– la solicitarea directorului adjunct de sănătate publică, poate dispune măsuri speciale pentru bolnavii, suspecţii şi contacţii de boli transmisibile sau purtătorii de germeni patogeni, precum şi alte măsuri cu caracter obligatoriu pentru combaterea bolilor transmisibile şi a celor profesionale;
– verifică respectarea legislaţiei în vigoare privind condiţiile de mediu necesare activităţilor de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în toate unităţile sanitare;
– opreşte folosirea preparatelor biologice utilizate în scop diagnostic, profilactic şi de tratament care se dovedesc necorespunzătoare sau nocive sănătăţii;
– controlează unităţile sanitare acreditate pentru activitatea de bănci de ţesuturi şi/sau utilizare de ţesuturi şi/sau celule umane în scop terapeutic prin evaluare şi verificare de proceduri şi activităţi care se derulează în aceste unităţi;
– controlează şi evaluează incidentele adverse severe şi reacţiile adverse grave notificate prin sistemele de vigilenţă, inclusiv în domeniul securităţii transfuziilor şi hemovigilenţei;
– participă şi la alte activităţi specifice de control în domeniile inspecţiei alimentare, pe domeniile de competenţă, suplimentelor alimentare, colectivităţilor permanente sau temporare de copii şi tineret, produselor cosmetice, noxelor profesionale şi altor riscuri din mediul industrial, respectiv riscurile ionizante, naturale şi profesionale.”
Este evident că studiile economice nu ajută cu nimic exercitarea atribuțiilor de șef sau de angajat al acestui birou.
Și totuși, special pentru economistul Dobrin, directorul executiv Boeriu a înființat ilegal un post de șef de birou cu specialitatea economist (!!!), cu complicitatea mai multor angajați ai DSP Gorj și ai Ministerului Sănătății, condus pe atunci de Țucmeanu.
Odată înființat, postul ilegal a și fost scos la concurs. Condițiile de concurs, ticluite de Boeriu și de Țucmeanu după calapodul lui Dobrin, impun, desigur, studii … economice.
anunt gorj

După cum puteți vedea, în corpul anunțului este trecut greșit biroul pentru care se susține concurs, dar la ce altceva să te aștepți de la niște penali, în plin exercițiu al funcțiunii?
Urmează noi detalii de-a dreptul șocante.
Toți absolvenții de studii economice care vor să se înscrie la acest concurs au constatat cu stupoare că lor, ca economiști, li se impune să cunoască o bibliografie exclusiv din domeniul … medical! Pentru Boeriu a fost imposibil să falsifice și bibliografia, după ce a falsificat condițiile de concurs. Fiecare dintre acei candidați au întrebat, cât se poate de firesc: dacă bibliografia e din domeniul medical, de ce nu cereți calificare în medicină???
Iată bibliografia…

bibliografie
Cu doar câteva săptămâni în urmă, DSP București a scos la concurs fix același post. Ce studii credeți că s-au cerut candidaților? În domeniul medical, firește! Mai mult, s-a cerut candidaților să dețină gradul de medic specialist primar într-una din specialitățile igienă sau sănătate publică! De ce? Simplu! Ca să poată coordona exercitarea în condiții de legalitate a atribuțiilor biroului, care, așa cum ați văzut mai sus, sunt exclusiv pe linie medicală, și deloc – deloc pe linie economică!
concurs bucuresti
În data de 11 noiembrie a.c. am solicitat DSP-ului, în baza Legii 544 din 2001, mai multe documente publice legate de acest concurs. Până în prezent, nu am primit niciun fel de răspuns. De altfel, în popularizarea acestui concurs, Boeriu a avut un comportament de infractor stresat, care transpiră febril la gândul că-l paște pușcăria.
Anunțul legat de acest concurs a fost afișat, la avizierul DSP, într-o dungă, în așa fel încât să nu poată fi citit. Interesul era ca la concurs să se prezinte doar economistul Dobrin.
anunt

Una din sursele noastre a sunat la DSP și a întrebat de ce anunțul nu este și pe site-ul instituției, și i s-a răspuns, atenție!, că urmează ca acel anunț să fie înaintat unei firme private care are contract de postare a anunțurilor pe site-ul DSP Gorj!!! Interesant mod de cheltuire a banilor publici. Cât de nepregătiți îi consideră Boeriu pe subordonații săi, dacă a fost capabil să externalizeze, pe bani publici, până și postarea unor banale anunțuri?
Imediat după ce am solicitat oficial o serie de documente, Boeriu a dat dispoziție ca anunțul să fie șters de peste tot! Și de la avizier, și de pe site!
anunt scos

Mai mult, pe site a fost publicată o erată de tipul ”spitalul 9, secția agitați”, din care rezultă că Boeriu n-are nicio legătură cu organizarea concursului ilegal, care de fapt nici nu se știe clar dacă se organizează sau nu, cu toate că da, este clar, se organizează la ANFP pentru ca economistul Dobrin să fie bătut în cuie pe un post de conducere destinat exclusiv medicilor. Probabil că Boeriu consideră că printr-o astfel de erată se șterg și evidentele sale fapte de natură penală.
erata concurs dsp

Din păcate, cele dovedite de noi încă din luna martie a.c., într-o altă anchetă de presă, se confirmă, fără ca oamenii legii să se obosească să cerceteze cele ce se-ntâmplă în ograda lui Marius Boeriu.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj oferă servicii complete de mușamalizare

De cele mai multe ori, sursele noastre se prezintă și la sediul unor unități de parchet, unde prezintă cu lux de amănunte astfel de ilegalități. Înclin să cred că procurorii, unii cu funcții de conducere, care au fost informați oficial de astfel de ilegalități, nu mișcă niciun deget din pură incompetență și din delăsare. Există și varianta să mușamalizeze aceste infracțiuni ca să aibă de unde cheltui zeci de milioane de lei vechi la o singură ieșire la cazinou, la mall-ul din Târgu Jiu, în văzul contribuabililor care le asigură salarii anuale de miliarde, în speranța că – și vor face treaba.
Mulți dintre procurorii din Târgu Jiu ar trebui să se uite-n jur, prin țară, să deschidă televizorul și să ia aminte la colegii lor. Iată, Țucmeanu e arestat. Dacă dosarul ar fi fost lucrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, cred că ar fi liber și ar conduce în continuare Ministerul Sănătății.
Cred că de fiecare dintre noi depinde cât vor mai proteja fărădelegea în Gorj astfel de procurori – plantă, care au o singură grijă: să facă rost de zeci de milioane de lei vechi, cu care să se destindă la cazinoul din mall.

2 Comments

  • gorjanul 16 decembrie 2015

    Dl redactor studiati adresa Ministerului Sansatatii , prostovanul asta de Dobrin a absolvit fabrica de Stiinte Economice , specialitatea MARKETING . Asta ca sa stiti . Nu poti lua spagi din teritoriu cu portbagajul daca nu ai facultatea de MARKETING . Asta asa , sa stiti , sa lasati DSP ul sa lucreze dupa regulile economiei ( spagilor) de piata .

  • Ursu' 16 decembrie 2015

    acest nemernic trebuie urgent chemat la audieri si impreuna cu gasca lui de infractori sa se duca la puscarie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *