Investigatii

Firmă inculpată pentru corupție, contract de 4,3 milioane euro de modernizare a centrului Târgu Jiului

Scandalul modernizării Căii Eroilor e pistol cu apă pe lângă ceea ce urmează. Compania Națională de Investiții îi dă 4,3 milioane de euro unei firme trimise în judecată pentru infracțiuni de corupție, ca să spargă betonul amprentat din centrul Târgu Jiului și să-l înlocuiască cu andezitul ”foarte frumos” cu care s-a urâțit, deja, Calea Eroilor. Administratorul firmei este și el inculpat pentru infracțiuni de corupție și, de asemenea, este pasionat de uciderea animalelor sălbatice din Africa. Ca de obicei, primarul Romanescu nu verifică nimic și se grăbește să laude firma care a câștigat licitația!

S.C. FRASINUL S.R.L., o firmă trimisă în judecată pentru corupție, a primit de la Compania Națională de Investiții un contract de 4,3 milioane de euro pentru modernizarea centrului Târgu Jiului.

Firma apare ca inculpată pentru infracțiuni de corupție, alături de administratorul Larionesi Traian, în dosarul 3230/112/2022 al Tribunalului Bistrița Năsăud.

Legături directe cu corporația austriacă Holzindustrie Schweighofer

Larionesi Traian și S.C. FRASINUL S.R.L. au făcut dezastru în Munții Rodnei, prin defrișări masive, așa cum relatează PRO TV.

RISE PROJECT a descoperit că S.C. FRASINUL S.R.L. este pe locul trei în topul furnizorilor de lemn, din România, al corporației austriece Holzindustrie Schweighofer.

Despre Larionesi Traian și faptele lui de corupție au relatat pe larg, în ultima perioadă, multe organe de presă centrală. Spre exemplificare, cităm Libertatea și Press Hub.

Apropiat al fostului premier Ponta Victor, Larionesi Traian s-a lăudat, în ultimii ani, cu uciderea mai multor animale sălbatice, în Africa.

Specialiștii din CNI știau, dar au dat contractul de 4,3 milioane euro firmei trimise în judecată pentru corupție

Așadar, este greu de imaginat că funcționarii Companiei Naționale de Investiții n-au avut habar cui încredințează modernizarea centrului Târgu Jiului, care face parte din zona protejată a Ansamblului Brâncuși. Și asta în plin scandal generat de lucrările fără sfârșit de modernizare a unui segment din Calea Eroilor, care face parte, de asemenea, din Ansamblul Brâncuși.

Mai mult, toate aceste nenorociri se-ntâmplă în plină procedură de evaluare pentru admiterea pe Lista UNESCO a operelor lui Brâncuși de la Târgu Jiu.

Romanescu n-a învățat nici să caute pe google

Din păcate, după 6 ani ca primar la Târgu Jiu, Romanescu Marcel n-a învățat nici să caute pe google date minimale despre firmele pe care le laudă, public. El spune și că-l cunoaște pe Larionesi Traian, fiindcă vine des la Târgu Jiu! Una peste alta, primarul e fericit că o firmă trimisă în judecată pentru corupție modernizează zona protejată a Ansamblului Brâncuși!

Romanescu, cercetat de DNA pentru Calea Eroilor. Mihai Weber de la SIE i-a promis protecție!

La fel de extaziat era primarul Romanescu Marcel și în 2019, când încredința modernizarea Căii Eroilor unui italian despre care presa a relatat ulterior că are legături certe cu Mafia Italiană. După 5 ani, încă nu s-au recepționat lucrările de modernizare a Căii Eroilor.

Lucrările de modernizare a Căii Eroilor sunt cercetate de Direcția Națională Anticorupție, care în ultimele zile a intensificat audierile, pe această speță. Primarul Târgu Jiului se bazează, însă, pe protecția pe care i-a garantat-o deputatul Mihai Weber, șeful Comisiei SIE și președinte al PSD Gorj. La schimb, Romanescu ar urma să plece din PNL și să candideze în 2024 din partea PSD, pentru un nou mandat de primar. Asta dacă și numai dacă procurorii DNA ascultă de Mihai Weber, așa cum se laudă domnia sa, inclusiv prin amenințările pe care le vituperează în ședințe de partid și în emisiuni radio-tv.

Centrul Târgu Jiului a mai fost modernizat, cu ani în urmă, în baza unui credit uriaș

După ce Ministerul Culturii a aprobat un proiect de placare a centrului orașului cu granit, fostul primar Cârciumaru Florin, în complicitate cu arhitectul Florescu Dumitru și cu celebra firmă Polaris, au înlocuit, din pix, granitul cu beton amprentat, ca să le rămână și lor niște milioane de euro, de-o ciorbă. Detalii, aici.

Primăria Târgu Jiu a făcut atunci un credit uriaș, ca să modernizeze centrul, dar de betonul amprentat s-a ales praful, în scurt timp. Acum, o luăm de la capăt, cu o firmă trimisă în judecată pentru corupție. Soluția minune găsită de noii edili constă în cârpirea betonului amprentat cu un andezit urât cu spume. O țigănie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *