Surse din PSD ne-au anunțat astăzi că primarul Marcel Romanescu a convocat, pentru ora 17.00, o ședință politică a PSD Târgu Jiu ce urma să se desfășoare chiar în Primărie. Sursele noastre ne relatau, de dimineață, că în acest fel Romanescu vrea să demonstreze încă o dată noilor colegi de partid că el este deasupra legii și că poate face orice abuz în Târgu Jiu, fără să i se-ntâmple absolut nimic.
Urmarea: înainte de ora 17.00, ne-am postat în spatele sediului Primăriei și i-am filmat intrând, rând pe rând, pe primarul Romanescu și pe câțiva reprezentanți de seamă ai PSD Târgu Jiu care, din informațiile noastre, urmează a fi nominalizați pe locuri eligibile pentru viitorul Consiliu Local.
În materialul video de mai jos îi puteți vedea intrând în Primărie, în jurul orei 17, pe Marcel Romanescu, Claudiu Fiu, Dan Ilieși, Adrian Rovența, Gabriel Răscol, Sorin Torop, Florin Sibian, Elena Penescu, Lorena Duduială și pe alții.
Toți trec pe lângă polițiștii locali, cărora li se pare absolut firesc ca în sediul Primăriei să se desfășoare o ședință politică.
Mihai Weber, președintele PSD Gorj, nu crede și nu comentează
L-am întrebat pe Mihai Weber, președintele PSD Gorj, ce are de spus despre acest abuz, despre faptul că pesediștii s-au adunat la o ședință politică într-o instituție publică. Șeful Comisiei SIE a refuzat să comenteze, insinuând că n-ar fi reală informația.
Acest nou abuz al lui Romanescu vine în contextul în care cetățenii de rând și ziariștii nu mai au acces de ani de zile în sala în care s-a întâlnit el, astăzi, cu colegii din PSD. Mai exact, de când Romanescu a dispus ca ședințele Consiliului Local să se desfășoare exclusiv online.