Cazul șefului Poliției Locale Târgu Jiu, BĂLUȚĂ ION FLORIN, amintește de filmele acelea indiene foarte proaste dinainte de 1989, în care era vorba de doi frați: unul hoț și unul polițist. Și polițistul trebuia să prindă hoțul.
În situația de față, însă, s-a făcut multă economie și avem un singur personaj, Băluță, care este și hoț, și polițist.
Dar existența lui Băluță nu este una tragică.
Din contră, îl macină doar stima de sine și este convins că legea este pentru fraieri, atâta timp cât primarul Marcel Romanescu și organele judiciare îl protejează, în calitate de membru marcant al Famigliei locale.
Prevalându-se de statutul său de polițist local și, ulterior, de șef al Poliției Locale Târgu Jiu, Băluță și-a construit casa ilegal și nu o va putea recepționa niciodată, dar spune că asta e ceva firesc pentru un șef cu funcție ca a lui. Apoi, i s-a părut curtea cam mică, a intrat cu de la sine putere pe domeniul privat al orașului și a închis ilegal, fără să aibă dreptul, o bucată de teren cu un gard de beton construit fără autorizație, firește. Și ca orice băiet în care s-a umflat tărâța, a dat apoi fuga și și-a luat piscină și a montat-o chiar pe terenul ocupat ilegal, că șmecheri sunt mai mulți dar numai unii ”are” și piscină pe teren ocupat ilegal.
Vecinii de pe strada Petre Țuțea din Târgu Jiu, încurajați de comportamentul ilegal non-stop al lui Băluță, s-au apucat și au făcut la fel, pe principiul deja validat conform căruia din moment ce Băluță e hoț și nu pățește nimic, pot fura și ei, liniștiți. Și, da, au intrat și vecinii lui Băluță pe domeniul privat al orașului și l-au închis cu garduri de beton făcute tot fără autorizație de construire. Și, da, nici ei n-au pățit nimic, și vor fi protejați atâta timp cât vecinul lor, Băluță, este cel care, conform legii, coordonează în Târgu Jiu, ca șef al Poliției Locale, controalele pe ”disciplina în construcții”.
Un comando fistichiu: mai mulți directori din Primăria Târgu Jiu și un notar
Dar cazul e mai scârbos și mai ilegal de atât. Pentru că Băluță spune ”prezent” ori de câte ori e de făcut vreo treabă murdară împotriva vreunui adversar de-ai primarului Romanescu, de câteva luni mai mulți directori din Primăria Târgu Jiu se chinuie împreună cu un notar, încălcând la rândul lor legea, să-i facă acte legale lui Băluță pe terenul furat și închis ilegal de Băluță. O să vedeți, mai jos, ce acte ilegale a semnat, de pildă, ”legistul” Grigore Jianu și cu ce porcării s-au dus la notar. Iar dacă veți citi până la capăt veți afla că până și soția lui Băluță lucrează, ca angajată a Primăriei și cu ”succesul” corespondent pregătirii sale, ca să-și bage familia în legalitate.
Mare parte dintre aceste aspecte au fost sesizate mai multor instituții publice, în data de 10 iulie 2023, de arhitectul Alexandru Hortopan. Dar n-a venit niciun răspuns, iar Famiglia i-a transmis lui Băluță că face bine ce face și să-i dea înainte, că e mare nevoie de inși de ispravă, ca el: și hoț, și polițist.
Oficial, casa lui Băluță nu există pentru că e construită ilegal
Pe terenul de 313 mp primit de soția lui Băluță, de-a moaca, de la Primăria Târgu Jiu, s-a ridicat o casă de 150 de mp, ajungându-se la un procent de ocupare de aproape 50% care fac imobilul imposibil de recepționat. Mai mult ca sigur că Băluță nu a respectat autorizația de construire pentru că, da, el e convins că legea este pentru fraieri.
Teren ocupat ilegal de Băluță și închis cu gard de beton, fără autorizație de construire
Fără a avea vreun contract încheiat cu Primăria sau vreun drept legal, Băluță a intrat pe domeniul privat al orașului, cu de la sine putere, și-a extins curtea și a închis terenul furat cu un gard de beton construit fără autorizație de construire. Conform Google Earth Pro, Băluță le-a luat fața vecinilor încă din 2016, fiind primul care și-a lărgit curtea, fără drept, și a închis-o cu gard ridicat ilegal.
Pușcărie, de la unu la cinci ani
Potrivit Codului Penal, ceea ce a făcut Băluță este infracțiune și se numește ”tulburare de posesie”: ”Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, (…) prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.”
Tot Codul Penal ne spune că, în astfel de situații, ”Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.” În acest caz, partea vătămată este Primăria Târgu Jiu, dar, la câte mizerii a făcut Băluță din ordinul lui, primarul Romanescu nu-l va denunța niciodată.
Hoțul Băluță, copiat de vecini
Când au văzut că Băluță și-a lărgit curtea, fără niciun drept, și și-a ridicat gard de beton fără autorizație de construire …
… vecinii au prins curaj și au făcut la fel!…
Situația infracțională la zi, pe strada Petre Țuțea, se prezintă ca în poza de mai jos: șase curți extinse ilegal, fără niciun drept, pe domeniul privat al orașului, și patru garduri de beton ridicate fără autorizație pe terenurile furate de Băluță și de vecinii lui.
Pentru deplina edificare a procurorilor care ar trebui să lucreze deja la acest caz, am hașurat în poza de mai jos exact suprafața de teren ocupată fără drept.
Și ca să fie și mai clar, iată și un zoom pe reședința lui Băluță. Se pot vedea și piscina amplasată pe terenul furat din patrimoniul orașului, și gardul de beton ridicat fără autorizație.
PUG-ul Târgu Jiului împlinește, curând, 30 de ani!
În Târgu Jiu nu se respectă nicio regulă în materie de urbanism. PUG-ul orașului împlinește curând 30 de ani și nu mai are nicio legătură cu situația din teren. În acești ani, terenurile din Târgu Jiu au fost înstrăinate la bucată, către diverși magnați, judecători, procurori, polițiști, directori din Primărie. De regulă, terenurile bine cotate ajung în proprietatea unor no-name-uri care apoi le donează către astfel de VIP-uri. La schimb, primarul Romanescu și gruparea infracțională pe care o coordonează primește protecție în fața organelor judiciare.
Mai mulți directori din Primăria Târgu Jiu au ocupat terenuri ilegal. Băluță le-a interzis polițiștilor locali să facă verificări pe strada lui
Am descoperit că mai mulți directori din Primăria Târgu Jiu și-au adjudecat ilegal terenuri din patrimoniul orașului, cu acordul tacit al primarului Romanescu, care beneficiază, la schimb, de semnăturile lor pe oricâte acte oficiale ilegale și abuzive este nevoie. Dar cazul lui Băluță este strigător la cer pentru că șeful Poliției Locale, conform Legii 155/2010, se ocupă de ”apărarea (…) proprietăţii private şi publice”. Deci tocmai el, care a furat din patrimoniul orașului și ocupă ilegal un teren de circa 7 ani, este plătit să apere proprietatea publică.
Aceeași lege îl îndrituiește pe Băluță să prevină și să descopere infracțiunile din domeniul disciplinei în construcții.
Tot Băluță este cel care coordonează direct structura de disciplina în construcții din Poliția Locală, printre ale cărei atribuții se numără, conform Legii 155/2010, și următoarele:
a) constată contravenţii în cazul nerespectării normelor privind executarea lucrărilor de construcţii şi stabilesc măsurile necesare intrării în legalitate, în condiţiile legii;
b) verifică existenţa autorizaţiei de construire şi respectarea documentaţiei tehnice autorizate pentru lucrările de construcţii.
Așadar, primul control pe care trebuia să-l dispună Băluță, în ziua când a fost numit șef al Poliției Locale, era pe strada Petre Țuțea, la el și la vecinii lui. Abia din acel moment se putea spune că Băluță se subordonează legii, nu e în conflict de interese, nu interzice subordonaților să facă verificări care-l vizează direct pe el sau pe apropiații lui.
Primarul Romanescu nu doar că știe de infracțiunile lui Băluță, dar este și complice
Conform Legii 50/1991, ”primarii (…) au obligaţia să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii în cadrul unităţilor lor administrativ-teritoriale şi, în funcţie de încălcarea prevederilor legale, să aplice sancţiuni sau să se adreseze instanţelor judecătoreşti şi organelor de urmărire penală, după caz.”
Potrivit Codului Penal, omisiunea sesizării se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, sau cu amendă: ”Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Din data de 10 iulie, Romanescu a fost petiționat de arhitectul Alexandru Hortopan, cu mare parte dintre aspectele de mai sus. Primarul era obligat să propună o anchetă internă și suspendarea din funcție a lui Băluță, până la finalizarea cercetării. Dar n-a făcut nimic, pentru că un șef la Poliția Locală dispus să facă orice mizerie ca să i se ierte faptele penale e exact ce-i trebuie lui Romanescu.
Și nu numai că nu a demarat nicio cercetare internă, dar Romanescu a dat ordin să se urgenteze demersurile de introducere în legalitate a lui Băluță. Și, din acel punct, s-a lărgit mult cercul infracțional.
Acte nule semnate de ”legistul” Grigore Jianu
Pentru corecta înțelegere a situației, trebuie să ne întoarcem până în 2015, când ”legistul” Grigore Jianu – care din sluga lui Florin Cârciumaru a eșuat în a fi sluga lui Marcel Romanescu, nicidecum un profesionist în slujba legii – a semnat cu seninătate o hotărâre nulă, prin care soției lui Băluță i se acordă în superficie 120 de mp pe strada Petre Țuțea fn, adică fără număr. Orice astfel de act este nul dacă nu individualizează parcela de teren, dacă nu indică un număr cadastral.
În acest act scrie că urma să se încheie contractul de superficie, între Primărie și soția lui Băluță. Dar acel contract nu s-a mai încheiat, tocmai pentru că hotărârea de Consiliu Local născocită de Grigore Jianu este nulă și nu poate fundamenta niciun alt act oficial.
Băluță a închis mai mult teren decât speră să primească
Deși nu a primit terenul în superficie, Băluță n-a mai așteptat. Dar n-a închis cu gard de beton doar cei 120 de mp, pe care trebuia să-i primească în superficie, ci mai mult! În extrasul de mai jos, se vede clar că parcela cu numărul cadastral 68152 (reprezentând cei 120 de mp) este mai mică decât suprafața de teren închisă ilegal de Băluță cu gard de beton. Încă o dovadă că Băluță nu e doar hoț ci e și deosebit de ”inteligent”.
Oricum, hotărârea din 2015 a rămas doar o foaie în vânt, căci nu s-a mai făcut niciun contract. Băluță însă a ocupat terenul, cu de la sine putere, ca ”drept de șmecher”.
În 2020, terenul ocupat de Băluță este prins în PUZ-ul ”Zona Narciselor”, aprobat prin hotărârea de Consiliu Local nr. 134, primind alte destinații. Este, de fapt, încă o anulare a hotătârii 340 din 2015, pentru că privește același teren, atribuindu-i alte destinații.
Soția lui Băluță, angajată în Primăria Târgu Jiu din postura de specialistă la un CAR obscur
Ajungem în 2022, când primarul Romanescu îl recompensează pe Băluță pentru mizeriile făcute din ordinul lui, și îi angajează soția chiar în Primăria Târgu Jiu. Până în acel moment, doamna Băluță își desfășurase prodigioasa activitate profesională la CAR CFR Petroșani.
Deloc întâmplător, soția lui Băluță e încadrată la Direcția de Patrimoniu, adică fix în structura care trebuia să se ocupe să-l facă proprietar pe șeful Poliției Locale pe terenul ocupat ilegal. Și imediat după ce doamna Băluță ajunge în subordinea directorului Mincă Mihai, se apucă de treabă.
Mix-ul de inteligență și profesionalim rezultat se vede în primul act generat. La cererea directorului Mincă, Primăria Târgu Jiu emite un certificat de urbanism pentru dezmembrarea terenului ocupat ilegal de Băluță și vecinii lui ”în 8 loturi neconstruibile”. Practic, se grăbeau să încheie contracte de superficie, dar nu era posibil înainte să se individualizeze terenurile furate și să li se aloce numere cadastrale.
Dar gruparea infracțională din jurul primarului Romanescu și-a săpat groapa și mai adânc, cu acest certificat de urbanism pentru că, potrivit Codului Civil, superficia constă în dobândirea în folosință a unui teren în vederea edificării unei construcții pe acel teren. Ori, Primăria Târgu Jiu a scris clar, în certificatul de urbansim, că loturile rezultate din terenul dezmembrat sunt ”neconstruibile”. Așadar, nu pot face obiectul unor contracte de superficie.
Ajungem și la notariat. Altă verigă slabă? Vom vedea!
Totuși, echipa fantastică a mers mai departe. După numai 8 zile de la emiterea certificatului de urbanism, un notar certifică dezmembrarea.
Apoi, directorii din Primărie s-au culcat la loc și s-au trezit abia după ce le-a venit petiția scrisă de arhitectul Alexandru Hortopan, și au dat iar buzna la același notariat, să le valideze contractele de superficie încheiate ilegal.
Și s-a mai întâmplat ceva. Romanescu s-a alarmat și a mutat-o pe doamna Băluță de la Direcția de Patrimoniu, căci și primarul este ”inteligent” și crede că așa mai șterge din urmele infracțiunilor. Dar, da, rămâne dâra.
De ce sunt ilegale contractele de superficie prin care Romanescu vrea să-i bage în legalitate pe Băluță și pe vecinii lui
Aceste contracte de superficie, aflate în curs de validare la notariat, sunt ilegale deoarece:
– au la bază hotărârea de Consiliu Local din 2015 care este nulă pentru că nu individualizează terenul ce urma să fie dat în superficie, ori un act nul nu poate întemeia niciun act legal
– terenul a primit altă destinație, prin PUZ-ul aprobat în 2020 de Consiliul Local
– Primăria Târgu Jiu a arătat în certificatul de urbanism că loturile sunt neconstruibile, așadar nu pot face obiectul unor contracte de superficie
– înainte să înstrăineze acele terenuri, PRimăria Târgu Jiu trebuie să constate că sunt ocupate cu construcții ilegale, să dispună sancțiuni și demolarea lor și să sesizeze organele judiciare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.
În legătură cu consursul de infracțiuni probat mai sus, ziarul independent FRONTUL va petiționa toate instituțiile statului cu atribuții în materie.
Punctul de vedere al șefului Poliției Locale va fi publicat separat, pentru că merită o vizibilitate pe măsura apărărilor pe care le-a formulat, cu ”inteligență” și cu ”bun simț” Băluță.
În acest moment, nu se cunoaște cine este purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. Am sunat la această instituție și nimeni n-a știut să ni-l indice, motiv pentru care vom întreba în scris pentru a afla identitatea și datele lui de contact.
În loc de concluzie, încă un citat din Legea Poliției Locale:
”Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor: legalităţii, încrederii, previzibilităţii, proximităţii şi proporţionalităţii, deschiderii şi transparenţei, eficienţei şi eficacităţii, răspunderii şi responsabilităţii, imparţialităţii şi nediscriminării”.
1 Comment