Investigatii

Imposibil de mușamalizat: cazul ”CASIERIA APAREGIO” – hoție, prostie și nesimțire MADE IN PSD

Traian Pătrășcoiu, vicepreședinte al PSD Gorj, fost consilier local în Târgu Jiu, fost informator al Securității cu numele de cod ”BARTALES”, principal contributor la falimentarea fabricii de cărămidă ”UNIREA”, a fost propulsat în 2015, la 61 de ani, în funcția de director general al operatorului regional de apă și canal S.C. APAREGIO GORJ S.A., fără a avea măcar legături vagi cu domeniul ce trebuia să-l gestioneze.

La promovarea lui Pătrășcoiu, de către PSD, în funcția respectivă, APAREGIO se afla sub lupa Direcției Naționale Anticorupție, și avea mai multe proiecte de zeci de milioane de euro împotmolite. Marele merit al lui Pătrășcoiu este că le-a blocat de tot, pe majoritatea, pierzând mai multe litigii în instanță cu diverse firme ce au obținut și plata unor daune însemnate. De la instalarea în funcție, Pătrășcoiu a făcut peste 130 de angajări, aproape toate pe filiera PSD, existând mărturii scrise ale unor specialiști cărora directorul general le-a refuzat angajarea, fiindcă n-au putut procura o recomandare scrisă (extrem de costisitoare, de altfel) de la conducerea PSD. Tot în această perioadă, Pătrășcoiu a comis tot felul de găinării, încercând să-și suplimenteze veniturile din combustibil auto, mese fictive la restaurante, decontate apoi de APAREGIO, și câte și mai câte. Cel mai grav este că, probabil din interes electoral, Pătrășcoiu a dispus pornirea unor instalații care nu erau finalizate, și care costaseră zeci de milioane de euro, fapt de natură a le afecta structural și de a genera poluări masive. Acest aspect e ținut la secret, desigur. Nu în ultimul rând, Pătrășcoiu a reușit să demotiveze mare parte dintre specialiștii APAREGIO, și să bulibășească întreaga companie, prin inserții motivate fie de firea lui … afectuoasă, fie de nevoile PSD.
La scurt timp după instalarea sa ca  director general, l-a angajat în postul de consilier personal pe un anume Ion Iliescu, originar din Banat, care în anii ’80 a fost închis după ce a fost prins în flagrant luând mită. Foști colegi de-ai lui din acea perioadă ne-au relatat că Iliescu a ieșit din detenție ca urmare a unor intervenții (tot) pe linie de partid. După 2010, Iliescu, ca administrator al S.C. PILUGA S.R.L., a primit în subantrepriză de la S.C. ENERGOCONSTRUCȚIA S.A. o parte dintre lucrările contractate peste podul Jiului, de la APAREGIO. Fiind un manager de firmă foarte competent, Iliescu a reușit s-o bage în procedură de faliment. În ceea ce privește ulilitatea lui ca și consilier personal al lui Pătrășcoiu, trebuie spus că, din cauza unor dispoziții greșite date de Iliescu, numai în ultimele 10 zile au avut loc 8 avarii, extrem de costisitoare, la sistemul de alimentare cu apă din Târgu Jiu! La solicitarea noastră, primarul Marcel Romanescu a confirmat cele 8 avarii, nu și cauza.

Întrucât din salariul lunar de 60 milioane lei vechi primit de la APAREGIO nu-și permitea (?!) o chirie de 5 – 6 milioane de lei vechi pentru o garsonieră, Pătrășcoiu a ținut neapărat să-i facă rost de o locuință de serviciu. Dar APAREGIO nu dispunea, nici atunci, nici acum, de locuințe de serviciu. De aceea, împreună cu colegii lui din PSD, Pătrășcoiu a pus la cale o mizerie pentru care răspunde penal acum.
La 23.09.2015, Pătrășcoiu solicită în scris Primăriei atribuirea unei locuințe în care să cazeze ”specialiști cu care APAREGIO are contracte”.

După primirea adresei, Pătrășcoiu este chemat la Primărie pentru a i se explica că nu e legal să-l cazeze pe Iliescu într-un apartament al Primăriei și să-i plătească utilitățile din banii APAREGIO. Pe loc, Pătrășcoiu și șefii de atunci ai Primăriei s-au înțeles să mimeze înființarea unei casierii APAREGIO într-un apartament al Primăriei, dar care să nu fie casierie ci … apartament de serviciu pentru Iliescu.
Ca urmare, viceprimarul Aurel Popescu scrie un ”Referat” prin care cere Consiliului Local să aprobe închirierea unui apartament al Primăriei, administrat de Edilitara, către APAREGIO. Ca argument, Aurel Popescu invocă o cerere a APAREGIO care nu exista!  Din referatul scris de viceprimar, rezultă că Pătrășcoiu ceruse un spațiu pentru amenajarea unei casierii, dar nici vorbă de așa ceva! Practic, Aurel Popescu se străduia să dea aparență de legalitate unor ilegalități pe bandă rulantă, în care avea să implice și Consiliul Local, și pentru care știa că va fi răsplătit!

În baza referatului mincinos scris de Aurel Popescu, Consiliul Local a împuternicit, la 23.10.2015, EDILITARA să închirieze către APAREGIO un apartament cu destinația de birouri.

Ca urmare, la 21.12.2015, EDILITARA închiriază scriptic către APAREGIO un apartament de pe strada Lotrului în care funcționase o grădiniță. În contract sunt stipulate clar următoarele:
– apartamentul are destinația de birouri
– i se interzice companiei APAREGIO să dea altă destinație apartamentului
– EDILITARA reziliază unilateral contractul de închiriere dacă APAREGIO schimbă destinația spațiului.
Niciuna dintre aceste prevederi contractuale nu a fost respectată. APAREGIO n-a folosit nicio clipă apartamentul pentru birouri, transformându-l ilegal, pe banii companiei, în locuință de serviciu. EDILITARA refuză să rezilieze contractul, chiar și după ce a aflat din presă că APAREGIO l-a încălcat. Avem de-a face cu o adevărată frăție a Mafiei locale, care s-a obișnuit să sfideze toți oamenii de rând din acest județ.





Conform documentelor de mai sus, predarea efectivă a apartamentului, de la EDILITARA la APAREGIO s-a făcut în data de 21.12.2015. Totuși, știindu-se ca fiind un membru de vază al rasei superioare, pesediste, care beneficiază de înaltă protecție de la așa-zișii oameni ai legii din Gorj, Pătrășcoiu se grăbește să-l recompenseze pe viceprimarul Aurel Popescu, pentru alocarea apartamentului, și comite încă o ilegalitate.

Concret, la 12.11.2015, Pătrășcoiu emite o comandă scrisă de modernizare a apartamentului, pe care avea să-l primească abia peste o lună și jumătate de la EDILITARA! Firma care avea să se ocupe de renovări este S.C. CRISTAL GALAXY S.R.L., este abonată la lucrări pe bani publici și aparține, în realitate, viceprimarului Aurel Popescu. Atribuirea lucrărilor de modernizare înaintea preluării efective a spațiului de la EDILITARA rezultă din procesul veerbal de recepție la terminarea lucrărilor, în care descoperim încă o aroganță a lui Pătrășcoiu: l-a numit pe Iliescu președinte al comisiei de recepție, ca să se poată pronunța, din calitate oficială de mare evaluator, dacă- i place sau nu apartamentul în care avea să locuiască ilegal, pe banii APAREGIO.


Știindu-se protejat de ”oamenii legii”, Pătrășcoiu nu s-a dat în lături nici de la alte fapte vădit infracționale. Astfel, directorul general s-a gândit c-ar fi bine să-i cumpere lui Iliescu, tot din banii APAREGIO, cele necesare într-o casă de locuit, începând cu patul, salteaua și multe altele.

Când a ajuns în sediul APAREGIO cu factura emisă de firma ADELUX DESIGN S.R.L, ce aparține unui alt pesedist, Purec, din Peștișani, Pătrășcoiu si-a dat până și el seama că n-are ce să caute patul și salteaua în ”casieria APAREGIO”.  De aceea s-a dus înapoi la firma respectivă și a cerut să se falsifice o a doua factură, cu număr, dată și valoare identice, din care să dispară patul și salteaua, deși ele au fost livrate, în realitate!

Și-uite așa s-a amenajat locuința de serviciu a lui Iliescu, pavoazată pe exterior cu firme pe care scria ”S.C. APAREGIO S.A. – RELAȚII CLIENȚI PLĂȚI”. În cei doi ani scurși de la inaugurarea locuinței de serviciu, cel puțin câteva sute de târgu-jieni de bună credință au bătut la ușa consilierului pentru  a-și plăti facturile emise de APAREGIO. Dar nu le-a răspuns nicio casieră, niciodată. De altfel, toți vecinii știau că acolo nu e casierie, ci locuința de serviciu a lui Iliescu, în ciuda firmelor de afară.


Faptul că Pătrășcoiu nu și-a propus să facă acolo casierie este probat și de absența oricăror elemente de siguranță, specifice unei locații în care sunt stocate sume de bani. Ca să aveți termen de comparație, iată cum arată casieria APAREGIO din fosta Casă a Tineretului, care chiar e … casierie …


Încă o dovadă a nesimțirii crase de care dă dovadă tandemul Pătrășcoiu – Iliescu o constituie corespondența cu Asociația de proprietari la care e arondat apartamentul respeectiv. În ianuarie 2016, administratorul asociației îl informa pe Pătrășcoiu că acolo locuiește Iliescu,  iar directorul general mințea sub semnătură că acolo-i casierie!


Într-una din serile trecute, am bătut la ușa ”casieriei”, la o oră înaintată, nu pentru a achita vreo factură, ci pentru a vi-l putea arăta pe consilierul Iliescu în izmene, în ”casierie”.

După cum ați putut auzi, Iliescu a zis așa: ”Aici n-a fost niciodată casierie!”. Cu alte cuvinte, a fost, în ultimii doi ani, numai și numai locuința lui ilegală de serviciu, pentru care s-a plătit ilegal chirie și utilități din banii APAREGIO.
În zilele următoare, în acel segment de presă locală afectuos cu astfel de specimene, Pătrășcoiu a mințit că acolo a fost inițial casierie, că nu-și amintește dacă a cerut acordul Primăriei pentru a-i schimba destinația în apartament de serviciu, că e bine să ne oprim din dezvăluiri ca să nu-l găsim pe Iliescu mort în casă (!), că e normal ca acea ”casierie”, ca orice altă casierie, să fie utilată cu prăjitor de pâine (!!!), espresor de cafea și câte și mai câte, și că mușchii lui de pesedist bazat care este protejat de ”oamenii legii” nu vrea în ruptul capului să predea apartamentul înapoi, Primăriei.

A trecut o săptămână de când l-am descoperit pe Iliescu în izmene, în ”casierie”, și de când Pătrășcoiu face tot felul de declarații mincinoase și stupide. Peste 60.000 de persoane au vizionat pe facebook, din seara aceea, transmisia live a izmenelor lui Iliescu. Multe televiziuni centrale au preluat dezvăluirea, cu aportul corespondenților locali, cărora ținem să le mulțumim. Dar nimic nu ne-a dezamăgit mai mult decât omul care avea nu numai obligația legală de a tranșa lucrurile, ci și o datorie morală față de cei peste 12.000 de târgu-jieni, care l-au votat în 11 iunie 2017, în speranța că va aduce o brumă de normalitate în acest oraș. Primarul Marcel Romanescu este la fel de inexistent, și în acest caz, și e la fel de ”primar” pe cât e ”casierie” apartamentul de serviciu al lui Iliescu.
Aseară, Iliescu a dormit tot în ”casierie”.
IPJ Gorj a anunțat oficial că s-a autosesizat și a demarat cercetări într-un dosar penal. Am publicat documentele de mai sus (și) ca să – i ajut să n-aibă nicio explicație dacă vor tergiversa, ca de obicei, cercetările, și dacă vor clasa și această cauză. Așa s-a ajuns ca IPJ Gorj și unitățile de parchet să fie privite, în ultimii ani, ca simple filiale ale PSD. Cu cât mai multe anchete de presă imposibil de mușamalizat, ca aceasta, cu atât mai greu pentru protectorii unora ca Pătrășcoiu, Iliescu și Aurel Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *