Interviuri Investigatii Video

Video. Mărturii șocante despre MAFIA din ”justiția” gorjeană. Invalid batjocorit timp de șase ani

Marius Buduleanu, o persoană cu handicap grav din Târgu Jiu, este batjocorit, de peste șase ani, de mai multe instanțe judecătorești, unități de parchet și de IPJ Gorj, structuri care, în loc să aplice și să înfăptuiască legea în cazul său, și-au dat mâna pentru a-l proteja și favoriza pe polițistul Marius Stăiculescu, angajat al IPJ Gorj, cu care Buduleanu se află în litigiu, ca urmare a unui împrumut de 10.000 lei acordat în 2011 și nerestituit nici până în prezent.
Mai jos puteți vedea mărturia video cutremurătoare a lui Marius Buduleanu, care s-a adresat Ziarului de Investigații GORJNEWS fiind exasperat de modul batjocoritor în care e tratat de așa-zișii oameni ai legii, și o serie de documente care confirmă afirmațiile acestuia.
GORJNEWS își exprimă disponibilitatea de a mediatiza și alte cazuri de abuzuri ale instituțiilor statului de drept asupra unor oameni de rând, cu condiția ca cele afirmate să fie probate cu dovezi temeinice.

Practic, în 2011, pe Marius Buduleanu, persoană cu handicap grav, și pe polițistul Marius Stăiculescu îi lega o strânsă prietenie, fapt probat printr-o serie de înregistrări audio-video, depuse de Buduleanu pe masa unor procurori, care atestă că polițistul îl vizita la domiciliu și că aveau discuții îndelungate în care Stăiculescu i se destăinuia cu lux de amănunte despre posibile fapte de natură infracțională săvârșite de acesta, unele chiar în timpul serviciului de polițist, despre viața lui amoroasă și chiar despre planurile și tentativele lui de a corupe sexual pe fiica minoră a uneia dintre concubinele sale.  Bineînțeles că, până în prezent, colegii din instituțiile de forță ai polițistului au neglijat toate dovezile prezentate de Buduleanu, probabil pe principiul arhiuzitat conform căruia ”oamenii legii” sunt un fel de supraoameni care beneficiază de clauză de impunitate și au voie să facă orice ”vrea” mușchii lor.

10.000 de lei , împrumutați ”pentru SMURD”, dar pierduți la poker

În acel an, 2011, aflat în mijlocul unei partide de poker la care pierduse toți banii, Stăiculescu vine val-vârtej acasă la Buduleanu și-l imploră să-i  împrumute 10.000 de lei, care proveneau o parte dintr-o colectă umanitară, organizată de omul de afaceri Cătălin Brăilă, și o parte din vânzarea unui autoturism. Stăiculescu îl minte că soția lui a suferit un accident auto și că are nevoie de bani pentru a o transporta la București cu un elicopter. Buduleanu îi dă banii și nu-i mai vede nici până în ziua de azi.
În lunile următoare, Stăiculescu îi dă asigurări permanente că – i va restitui banii, deși Buduleanu aflase ”din cartier” (zona Diana, din Târgu Jiu) că i-a pierdut la poker. Cei doi rămân într-o relație apropiată, până când Buduleanu află de la polițist despre planurile lui de a corupe sexual pe minora de 12 ani a uneia dintre concubinele sale din Rovinari. Atunci, Buduleanu îl contactează telefonic pe tatăl fetei, pentru a-l avertiza, și relația cu polițistul se deteriorează iremediabil. De precizat că Buduleanu le-a indicat procurorilor datele de identificare și numărul de telefon al tatălui fetei, dar totul a fost mușamalizat, nerealizându-se, practic, niciun fel de cercetare.
Ca urmare a refuzului de a-i restitui banii, Buduleanu merge în audiență la comanda IPJ Gorj, unde este batjocorit, după care depune plângere penală împotriva polițistului. Aceasta este clasată. Buduleanu contestă decizia de clasare.
Între timp, în 2 august 2013, polițistul îl caută la domiciliu și îi oferă suma de 3000 lei, pentru a-și retrage plângerea. Buduleanu solicită, însă, să i se restituie integral suma împrumutată. La dialog asistă o altă persoană cu dizabilități, Vasile Isdrugă, care se afla la domiciliul lui Buduleanu.
Buduleanu depune la dosarul în care se judeca contestarea deciziei de clasare o declarație notarială a lui Vasile Isdrugă, cu privire la tentativa polițistului de a-i oferi 3000 de lei. Totuși, Judecătoria Târgu Jiu confirmă ca legală clasarea cauzei.
În continuare, Buduleanu depune cerere de chemare în judecată la Secția Civilă a Judecătoriei Tg Jiu, cerând să-i fie restituiți cei 10.000 de lei (Dosar 6313/318/2014*), iar polițistul depune plângere penală pentru mărturie mincinoasă împotriva lui Vasile Isdrugă (Dosar 5250/P/2013 ). Parchetul respinge plânegerea lui Stăiculescu și infirmă acuzația de mărturie mincinoasă.

IPJ Gorj confirmă oficial că polițistul Stăiculescu minte

Vasile Isdrugă depune mărturie și în Dosarul civil 6313/318/2014*, în care Buduleanu ceruse ca polițistul să fie obligat să-i restituie cei 10.000 de lei. Mai mult, Stăiculescu minte în instanță că în ziua de 2 august 2013, când Isdrugă susține că s-a dus acasă la Buduleanu cu 3000 de lei, a fost de serviciu, la IPJ Gorj. Afirmația mincinoasă a lui Stăiculescu este dublată și de mărturia mincinoasă depusă în instanță de soția sa, care a relatat că a fost de serviciu, în acea zi. Din păcate pentru polițist, la solicitarea Judecătoriei Tg Jiu, IPJ Gorj a depus la dosar pontajul care atesta că Stăiculescu a fost liber în data de 2 august 2013.

Întrebare – cheie schimbată intenționat la testul poligraf

Tot pentru elucidarea acestui dosar, Judecătoria Tg Jiu încuviințează testul poligraf, asupra polițistului, și indică psihologului IPJ Gorj, în scris, ce întrebări să-i adreseze lui Stăiculescu. În acest punct, avem de-a face cu o nouă încercare de mușamalizare: psihologul IPJ Gorj inversează cea mai relevantă întrebare, ca să-l ajute pe Stăiculescu să nu pice testul! Astfel, deși Judecătoria Tg Jiu cere ca polițistul să fie întrebat dacă a împrumutat 10.000 de lei de la Buduleanu, psihologul IPJ Gorj îl întreabă pe Stăiculescu dacă e adevărat că el l-a împrumutat pe Buduleanu cu 10.000 de lei! Iată dovezile …


Coroborând dovezile existente în dosar, judecătorul Petrișor Lupulescu îi dă câștig de cauză lui Buduleanu și-l obligă pe polițist să – i restituie cei 10.000 de lei.

Tribunalul Gorj infirmă abuziv hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu

Stăiculescu formulează apel, la Tribunalul Gorj, față de hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu. Pentru tergiversarea judecării dosarului, polițistul formulează o a doua plângere penală, identică cu prima, care primise deja clasare, împotriva martorului Vasile Isdrugă. Deși speța fusese deja cercetată, Parchetul formează, în mod abuziv, un nou dosar penal (995/P/2015). Prevalându-se de existența acestuia, polițistul cere suspendarea judecării apelului, la Tribunalul Gorj, până la finalizarea cercetărilor penale asupra martorului Isdrugă. Pentru a-i încuviința suspendarea, Tribunalul minte în încheierea de ședință din 10 noiembrie 2015 că singura probă avută în vedere de instanța de fond a fost declarația lui Isdrugă.

Procurorul Marius Daniel Nanu emite ordonanță de clasare, în dosarul 995/P/2015, și pentru a doua plângere penală formulată de polițist împotriva martorului Isdrugă.

Cu o zi înainte ca Judecătoria Târgu Jiu să confirme legalitatea ordonanței emise de procurorul Nanu, Tribunalul Gorj îi admite apelul polițistului, modificând hotărârea instanței de fond, chiar dacă acuzația de mărturie mincinoasă în privința martorului Isdrugă fusese respinsă a doua oară!

Nouă martori

Semnificativ este faptul că pe parcursul celor șase ani de procese, Buduleanu a prezentat nu mai puțin de nouă martori: Opriana Nicolae Marius, Smaranda Dumitru, Ivan Elena Iuliana, Mierescu Ramona, Druțu Ion, Butucea Sabin, Curelea Dumitru, Buligan Dumitru și Isdrugă Vasile. O parte dintre ei au fost amenințați de polițist și determinați să-și schimbe declarațiile inițiale.
Ulterior, Buduleanu a formulat o plângere penală la Parchetul General, împotriva unor polițiști, procurori și magistrați implicați în mușamalizarea cazului polițistului Stăiculescu. Plângerea a fost clasată, fără a fi cercetată în toate aspectele ei, motiv pentru care la 31 mai 2017 judecătoarea Liliana Maria Cruceru, de la Judecătoria Târgu Jiu, a restituit cauza la procurori, pentru continuarea cercetărilor.

Judecătoarea Nanu refuză să se abțină

Față de hotărârea Tribunalului Gorj, prin care s-a admis apelul polițistului, Buduleanu a formulat contestație în anulare, care a ajuns să fie judecată de judecătoarea Ionela Luisa Nanu, de la Tribunalul Gorj. Aceasta a refuzat să se abțină deși soțul ei, procurorul Marius Daniel Nanu, îl cercetase pentru mărturie mincinoasă pe martorul Isdrugă. Mai mult, Buduleanu ne-a declarat că, în momentul în care a judecat contestația sa în anulare, judecătoarea Nanu știa că unul dintre procurorii împotriva căruia Buduleanu formulase plângere penală la Parchetul General era chiar soțul ei.

Ce spune polițistul?

Așa cum era de așteptat, Marius Stăiculescu a negat, în recenta declarație acordată cotidianului ”Impact în Gorj”, că ar fi împrumutat vreo sumă de bani de la Marius Buduleanu: ”Parchetul nu a făcut cercetările până la capăt. El a reclamat mai multe persoane, procurori, polițiști, care m-ar fi favorizat. Mai este un singur dosar la Parchetul Județean care o să primească și acolo clasare. Nu s-a început urmărirea penală împotriva mea. Eu am câștigat peste tot. Eu i-am făcut un bine. I-am dat 12 milioane de lei împrumut în anul 2010, a refuzat să-mi dea banii și a început să mă reclame. Era vecinul meu. Îl mai ajutam cu bani și i-am spus să-mi dea împrumutul. Cu povestea asta cu 100 de milioane de lei m-am plimbat vreo șapte ani pe la toate instanțele, dar eu am câștigat peste tot. Am soluție definitivă de la Tribunal prin care trebuie să-mi achite cheltuieli de judecată iar lui îi este teamă că o să-l execut. Are să-mi dea 30 de milioane de lei cheltuieli de judecată. Să dai 100 de milioane de lei împrumut fără dovadă este ceva strigător la cer. Nu mi-a dat vreodată o sumă de bani. Singura instanță care i-a dat dreptate parțial a fost la Judecătorie, dar eu am câștigat, apoi, parțial. Nu mai are cale de atac. A pierdut peste tot.”

Caz – școală, despre mafia din Gorj

Acest caz – școală demonstrează câți ”oameni ai legii” ajung să încalce legea pentru a-l proteja pe unul dintre colegii lor și pentru a-i mușamaliza faptele, în detrimentul unui om de rând, cu handicap grav, care e batjocorit deja de peste 6 ani de unele structuri de forță ale așa-zisului stat de drept. Ar fi fost infinit mai simplu ca, încă din momentul în care Buduleanu s-a prezentat în audiență la comanda IPJ Gorj, să-i fie restituiți banii pe care îi împrumutase polițistului Stăiculescu.
În perioada următoare vom face publice câteva înregistrări cel puțin scandaloase, care probează implicarea polițistului Stăiculescu în săvârșirea unor posibile fapte de natură infracțională, unele chiar în timpul serviciului de ”om al legii”. Toate aceste dovezi se află de ani de zile în posesia colegilor lui Stăiculescu, ”oamenii legii”. Degeaba. Între structurile de tip mafiot care s-au dezvoltat în ultimii ani în Gorj și așa-zișii oameni ai legii există o relație de susținere reciprocă. De multe ori, mafia intră în uniformă sau în robă în instituțiile statului din Gorj, și e plătită chiar din banii noștri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *